Transportoarele elicoidale cu jgheab MSC au fost proiectate pentru manipularea materialelor pulverulente în morile de măcinat grâu. Prin design, calitatea finisajului şi gama largă de opţiuni şi accesorii, aceste transportoare satisfac în special cerinţele industriei de măcinare a grâului.
Transportoarele elicoidale cu jgheab MSC sunt o variantă specializată a sistemului modular de transportoare elicoidale cu jgheab CA. Sunt utilizate în morile de măcinat grâu, în special pentru transportul grăunţelor de cereale, a făinii şi produselor secundare, precum tărâţele. Transportoarele elicoidale MSC sunt fabricate din oţel carbon, cu un finisaj corespunzător al suprafeţei. Sunt alcătuite dintr-un jgheab în formă de U, echipat cu cel puţin un ştuţ de evacuare, câte o placă de capăt la ambele capete ale jgheabului, o elice sudată pe o ţeavă centrală cu câte o bucşă de cuplare la ambele capete, două lagăre de reazem de capăt cu unitate de etanşare a arborelui, câteva lagăre intermediare de suspendare cu bucşe autolubrifiante, în funcţie de lungimea totală a transportorului elicoidal şi capace pentru jgheab, prinse în bolţuri. În plus, transportoarele elicoidale cu jgheab MSC sunt echipate cu motoreductor corespunzător aplicaţiei. Transportoarele elicoidale cu jgheab MSC sunt disponibile doar în varianta pentru condiţii uşoare de lucru şi cu certificat ATEX, zona 22.
TRANSPORTOARELE ELICOIDALE CU JGHEAB MSC SUNT DISPONIBILE CU CERTIFICAT ATEX, ZONA 22.