Descriere
Burdufurile telescopice de încărcare ZH se utilizează pentru descărcarea eficientă, controlată a materialelor solide în vrac uscate, pulverulente, în camioane sau stocare în arii descoperite (stockpiling). Ştuţurile de încărcare sunt prevăzute cu conuri interioare pentru a limita curgerea materialului, şi un burduf exterior pentru înlăturarea prafului.
Principiu de funcţionare
Mai întâi, burduful de încărcare este coborât din poziţia neutră spre platforma camionului/vagonului sau haldei. Imediat ce gura de evacuare a burdufului atinge suprafaţa, întrerupătorul pentru detensionare montat în exteriorul cutiei de transmisie opreşte coborârea burdufului. Întrerupătorul de sfârşit de cursă din interiorul cutiei de transmisie se utilizează pentru a opri atât extensia, cât şi contracţia burdufului. Încărcarea materialului este pornită prin deschiderea valvei de evacuare de pe siloz.
Imediat ce burduful este contractat complet, întrerupătorul de sfârşit de cursă din interiorul cutiei de transmisie opreşte utilajul.